Bianca Drăguşanu trece prin momente pe care nicio tânără mamă nu vrea să le trăiească alături de copilul ei. Vedeta a povestit că fiica sa cu Victor Slav e cam bolnăvioară. În cadrul unui interviu acordat azi, prezentatoarea TV a vorbit şi despre dezavantajele faptului că e persoană publică.
La scurt timp după ce a intrat în platoul emisiunii pe care o prezintă, Bianca Drăguşanu a vorbit de cât de schimbată e viaţa ei din prezent în comparaţie cu cea de acum câţiva ani. Şi că dacă pe vremea când nu era cunoscută îşi permitea să iasă nemachiată sau necoafată, azi, nu mai poate face asta.
La un moment dat a spus că e fericită de tot ce i se întâmplă, chiar dacă nu e uşor să fii mamă, mai ales când copilul e bolnav. Tototdată, vedeta a spus că prioritatea ei de azi e ca Sofia să nu mai aibă secreţii nazale. Asta după ce micuţa a răcit.
„Iar am dormit patru ore. Evident, nu e prima dată când dorm atât de puţin. (…). Dacă acum câţiva ani ieşeam foarte mult, acum sunt nedormită din alte motive. Ce să faci, priorităţile se schimbă! (…). Şi, dacă înainte îmi doream să fiu cât mai cunoscută, să fiu cât mai aproape de perfecţiune, acum, am zile în care în doresc să ies la mall nemachiată, fără ca cineva să îmi facă o poză şi să comenteze lumea. După care să văd: «Dă click aici şi vezi cum e Drăguşanca nemachiată.». Sau aş vrea să mă pot plimba ci fiică-mea prin parc cu un moţ în vârful capului, cum fac unele mămici. Viaţa mea de acum nu are nicio legătură cu tot ce poriectam eu acum câţiva ani. Nu mă plâng de chin, vreau doar să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce am şi tot ce sunt. (…). De exemplu, singura mea prioritate azi, acum, e ca fiica mea să nu mai aibă muci. Da, mucişori.”, a spus Bianca Drăguşanu în cadrul emisiunii „Te vreau lângă mine”.